Obiective Religioase

Triunghiul magic Cetățuia – Nămăiești – Corbii de PiatrăSe spune că cele trei mănăstiri rupestre din judetul Argeș formează un triunghi echilateral, cu latura de 20 km, însă poziționarea pe hartă infirmă această teorie. Ce este cu adevarat important, însă, e să aflăm legendele de care au fost înconjurate de-a lungul timpului și, bineînțeles, sa vizităm aceste locuri desprinse parcă din altă lume, să le simțim parfumul și să ascultăm cu urechile noastre ce au de spus. 

Cea mai apropiata biserica din acest triunghi sacru se afla la o distanta de 12 km, la intrarea in satul Corbi.

Acest loc este considerat unul cu totul special pentru ortodoxie, aici născându-se multe povești cu daci, haiduci, pustnici și tot aici a fost săpată în stâncă cea mai veche mănăstire rupestră din România. De altfel, Corbii de Piatră este singura biserică din România care are două altare funcționale pe același naos.

Istoria spune că pe aceste meleaguri a fost întemeiat neamul Corvineștilor, pe blazonul familiei fiind reprezentat un corb cu un inel de aur in cioc, de unde locul și-a căpătat probabil numele, însă este posibil ca denumirea satului să își aibă obârșia în prezența păsărilor ce viețuiau in număr mare pe stâncile abrupte. Unele voci au emis și ipoteza că numele provine de la călugării ce viețuiau aici, denumiți „corbi” de către săteni, din pricina veșmintelor negre. 

Prima atestare documentară este din 1512, când maica Magdalina deschide mănăstirea pe care o închina domnitorului Neagoe Basarab, Corbii de Piatră devenind astfel, prima mănăstire de călugărițe întemeiată pe meleagurile noastre. Vechimea sa datează, însă, din secolul II, când slujea creștinilor drept ascunzătoare.

Valoarea bisericii este dată mai ales de pictură, păstrată în totalitate cu caracter original și realizată în stil bizantin, dar afectată de igrasie – pe fondul lipsei unei ventilaţii corecte sau a unui mijloc tehnic de îndepărtare a umidităţii – cât şi a accentuării fisurilor din peretele de gresie, care se poate surpa în orice moment.

Locul acesta e foarte vechi, chiar dacă nu există documente din vremurile acelea. Cert este că a fost un loc sacru și în perioada precreștină, ca dovadă altarul dacic din curtea mănăstirii, cu scări săpate și canal de scurgere. 

În caietul ingălbenit de vreme pe care ți-l prezintă ghidul la intrarea în mănăstire se află fotografia unei pietre ciudate.  Este descrisă drept piatră vulcanică cu o inscripție străveche și o mulțime de alte figuri ce sugerează hărți ale lumilor vechi. Piatra este ovală, neagră, lucioasă, iar semnele incizate nu se disting cu claritate. Se povestește că a fost descoperită în curtea mănăstirii, prin anii 60, când se săpa un mormânt, dar despre locația ei nu mai știe nimeni în zilele noastre. Învățătorul satului, care a văzut-o, susține că piatra era extrem de dură, era învelită în cupru și fier și avea 5 kilograme și jumătate. Reușind să desprindă o așchie din ea, a trimis-o la București pentru analize, iar rezultatele au relevat că era vorba de un sâmbure de meteorit, învelit în bronz și fier. De ce ar fi inscripționat cineva un meteorit e greu de precizat. În vechime, meteoriții erau considerați pietre sfinte, deoarece veneau din cer și erau priviți drept daruri ale zeilor.  

Sunt foarte multe legende sau teorii ale celor care cercetează aceste locuri despre perioada când a fost construit acest edificiu, care a fost tehnica legării blocurilor de piatră între ele sau despre inscripțiile găsite pe diferite obiecte din zonă… răspunsurile probabil vor veni la un moment dat… însă când privești acest magnific monolit de piatră, gândul îți fuge la grandioase civilizații  antice ce trăiau pe pământurile noastre în vremuri imemoriale…